Evaluarea pentru stabilirea taxelor vamale

DETALII

Evaluarea pentru stabilirea taxelor vamale. Tot ce trebuie să știi!

Importul de mărfuri implică plata unor taxe. Dar care este diferența dintre taxele vamale și celelalte impozite?

  • Taxele vamale sunt taxe specifice pentru bunurile importate, calculate în funcție de valoarea și tipul produsului.
  • Impozitele sunt taxe generale, precum TVA, care se adaugă la valoarea totală a achiziției.

Aceste taxe pot crește semnificativ costul final al unui produs importat.

Valoarea în vamă

Valoarea în vamă a mărfurilor importate este, conform Acordul privind punerea în aplicare a articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ (GATT)1994, valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunităţii. Valoarea de tranzacţie poate fi ajustată atunci când anumite elemente specifice care sunt considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate (de exemplu, cheltuielile de transport şi costul asigurării mărfurilor importate, precum şi cheltuielile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii, redevenţe şi drepturi de licenţă, etc.). În valoarea de tranzacţie se includ şi anumite prestaţii făcute de cumpărător în favoarea vânzătorului sub formă de mărfuri sau de servicii determinate, altele decât sub formă de bani. Sunt prevăzute şi elemente care nu se includ în valoarea în vamă a mărfurilor, cu condiţia să fie evidenţiate separat de preţul efectiv plătit sau de plătit ( de exemplu, cheltuielile de transport pentru mărfuri după sosirea lor la locul de intrare pe teritoriul Comunităţii, comisioane de cumpărare, etc.). 
Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza preţului de tranzacţie, ea se determină prin parcurgerea succesivă a următoarelor regulilor de evaluare până la prima în conformitate cu care această valoare poate fi stabilită:
(a) valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitate şi exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
(b) valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare vândute pentru export în Comunitate şi exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
(c) valoarea bazată pe preţul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;
(d) valoarea calculată egală cu suma:

  • costului sau valorii materialelor şi fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate;
  • valorii profitului şi cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obişnuit în vânzările de mărfuri de aceeaşi natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în ţara exportatoare pentru a fi exportate în Comunitate;
  • cheltuielilor de transport şi costul asigurării mărfurilor importate, precum şi cheltuielile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii.
 
Realizam rapoarte de evaluare (masini, echipamente, linii de productie) pentru stabilirea valorii de piata in vederea stabilirii taxelor vamale.